Monthly Archives: Iunie 2010

E oficial: gata cu drepturile!

Primul ministru licenţiat în Drept (e adevărat că în cel comunist) şi profesor de Drept la UBB, a anunţat oficial:

„Toti doneaza obligatoriu, sub rezerva pierderii functiei, banii suplimentari in Fondul de solidaritate, altfel sunt demisi imediat”

Acest anunţ înseamnă de fapt oficializarea stării de fapt: anularea tuturor drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie şi de Convenţiile semnate de statul român.

Felicitări, tovarăşe prim-ministru, aţi reuşit să faceţi în mod explicit ceea ce regimul Ceauşescu a făcut doar în mod tacit!

Anunțuri

Regina Maria

Scriu acum pentru aceia care, asemenea mie, se gândesc zilnic să părăsească ţara şi să-i lase pe noii ei stăpâni să şi-o împartă liniştiţi până când se vor autodevora.

Rândurile următoare au menirea de a arăta că nu a fost mereu aşa, că ţara a avut şi momentele ei bune, şi conducători demni.

Am ales câteva rânduri scrise de o femeie ai cărei bunici au fost Ţarul Rusiei Alexandru al II-lea şi Regina Victoria a Marii Britanii. Aceasta a devenit Regina Maria a  României şi şi-a iubit ţara adoptivă, împărtăşindu-i soarta şi necazurile.

Nimic nu este în ţara aceasta românescă pe care să nu-l fi iubit eu. Mai adânc şi decât copiii născuţi pe brazda ei m-am împărtăşit eu sufleteşte cu şesurile ei întinse, cu nesfârşitele-i drumuri, cu apusurile de soare, cu pajiştile-i umede de roua zorilor, cu pădurile-i adânci şi câmpii de grâu copt luminând ca aurul. Mi-a fost drag şi de spinul uriaş care în vreun loc sterp şi pietros întindea spre ceruri frumuseţea fără folos a ţepoaselor lui braţe. În cursul rătăcirilor mele am ajuns la locuri aşa de singure încât păreau a fi la capătul lumii, şi am stat acolo de am privit gloria ultimă a soarelui până a se coborî spre odihnă, şi mi-a plăcut de singurătatea din jurul meu. Mi-a plăcut de bolta aprinsă  a cerurilor, de strania melancolie a nopţii ce cade, de mirosul rouăi ce se ridica din ierburi, de vălul prafului ce atârna asupra lumii. Mi-au fost dragi toate, cu adevărat dragi!

Acuma cea mai mare parte din ce-am avut a trebuit să rămână în mâinile celor care-i vor fi fiind stăpâni aspri şi fără milă, ale celor care vor fi găsind mijloc de a scoate sânge şi din pietre. Dar Dumnezeu vrea desigur ca aceasta să fie numai o încercare fără trăinicie ce s-a trimis asupră-ni ca să înţelegem mai bine cât am iubit acea ţară şi ce scumpă ni-a fost.

(…)

Niciun foc nu curăţă ca focul jertfei; nicio flacără nu se suie mai drept până în inima Dumnezeirii!

De aceia, o ţara mea, nu te gândi niciodată care ţi-au fost încercările nici care pot să mai fie. Prin flacără trebuie să treacă oţelul înainte de a fi o bună sabie tare. Fie-ţi nezguduită credinţa şi susţine-ţi speranţa; mai mare eşti prin suferinţele tale şi prin felul cum le-ai purtat, mai vrednică eşti de biruinţă!

Exerciţiu de civism

Preiau iniţiativa Theodorei:

http://theodora0303.wordpress.com/2010/06/04/spune-i-parlamentarului-tau-cum-sa-voteze/

Să vedem dacă reuşesc cetăţenii ce n-au reuşit sindicatele.

Nu ne mai permitem democraţia. Jos cu ea!

Toţi cetăţenii unei naţiuni ştiu că Parlamentul este susţinătorul democraţiei. Ştiu asta pentru că o naţiune adevărată are grijă de educaţia membrilor săi, educaţie care presupune în primul rând exersarea spiritului civic în toate compartimentele vieţii.

De ce tocmai Parlamentul este cel care susţine democraţia? Pentru că fără el aceasta nu există. Toate statele totalitariste au avut şefi, conducători, guvernanţi, dar nu şi parlament în adevăratul sens al cuvântului.

Este adevărat că unele state democratice au conducători cu atribuţii mai largi decât ale altora, dar în lumea civilizată din care pretindem că facem parte niciun stat care a cunoscut în istoria sa recentă un regim totalitarist sau o dictatură nu şi-a permis un astfel de şef (vezi Germania, Italia). De ce, e limpede de înţeles: pentru a nu repeta o experienţă dureroasă.

Astăzi asistăm la un asalt nemaiîntâlnit împotriva parlamentului şi nimeni nu pare să îl oprească, nici măcar opoziţia. Nimeni nu încearcă să amintească faptul că astfel de campanii nu au fost inventate de preşedintele Băsescu sau PD-L, ci de Hitler, Mussolini şi alţi mentori ai actualului şef de stat român.

Peste tot se mai întânesc acele panouri din campania electorala cu ameninţări la adresa parlamentarilor, panouri care privite acum, după atâta timp, par să instige la asedierea acestei instituţii şi distrugerea ei.

Astăzi însă am întâlnit o altă etapă a acestei campanii: în licee, liderii sindicali au pus la dispoziţia profesorilor liste cu sumele (în euro) cheltuite cu fiecare parlamentar, adică nota de plată a democraţiei. Concluzia trasă de colegii sindicalişti a fost: nu ne mai permitem democraţia. Jos cu ea!

Trist (dacă nu tragic) e că această concluzie vine din partea unor aşa-zişi intelectuali care se ocupă cu formarea tinerilor. E de aşteptat o generaţie extrem de bulversată în ceea ce priveşte valorile fundamentale ale unei naţiuni. Păcat că după atâta luptă a multor generaţii, naţiunea la care visau aceştia s-a transformat într-o populaţie!