Category Archives: democratie

Să nu uităm nicicând să iubim comuniştii…

Am reuşit, după mai bine de 20 de ani, să îmbunătăţim imaginea comunismului, îndulcind-o. De la „nu a fost chai aşa rău” la „a fost totuşi mai bine”, uitând că sistemul era de-a dreptul diabolic.

Pe comunişti însă, i-am uitat de tot. Şi rău am făcut, deoarece fără ei, nu ar fi existat comunismul. Astfel încât, vajnicii apărători şi promotori ai sistemului sunt acum şi capitalişti, dar pe deasupra şi cei care ne dau astăzi lecţii de democraţie: Tatulici, Ungureanu, Boc, Copos ş.a.

Dar şi mai interesante sunt ordaslele nomenclaturiştilor, mai ales dintre cele ce au reuşit să fie cocoţate în fotolii de demnitari ai unui stat democratic.

Voi începe cu Roberta. Ea e cu siguranţă cea mai frumoasă dintre toţi, ajungând chiar la Miss Universe … tocmai la Las Vegas. Iată ce a declarat:

„A fost extraordinar pentru mine, o tanara de 20 de ani, deoarece am luat contact cu o lume normala, care intelegea si respira libertate.”

OOPS! Noi, aştia mai fraieri, care n-am avut curaj să trecem Dunărea înot, trăiam deci într-o lume anormală, care nu avea voie să respire libertate. De ce? Pentru că aveau grijă tăticul ei şi tovarăşii lui să respirăm … ceva mult prea greu suportabil.

Oricum, eu zic că s-a descurcat remarcabil în Parlament şi sunt sigură că tăticul e foarte mândru de fetiţa lui. Şi iată de ce:

„Despre cariera profesionala si politica a lui Corneliu Anastase s-a comentat mult. Si nu de bine… Ascensiunea sa fulminanta, pe vremea comunismului, spre functia de director la Uzina „1 Mai”, fara sa arate cine stie ce calitati profesionale care sa o justifice, a fost pusa pe seama faptului ca tatal sau era seful tipografiei de partid, un post greu, din punct de vedere politic, pe vremea aceea. Corneliu Anastase s-a dovedit tipul de conducator ascultat din cauza comportamentului sau dur, fiind foarte temut printre muncitori. Apoi, s-a scris in presa, in nenumarate randuri, despre comportamentul sau de la Revolutie, cum ca Anastase, om de baza al partidului, ar fi ordonat sa se incuie portile uzinei si ca ar fi chemat armata, ca sa impiedice iesirea revolutionarilor, in ziua de 22 Decembrie 1989. Din fericire, in acea zi au fost puse pe muncitori doar tunurile de apa, sub podul de la Gara de Sud. In urma acestor evenimente, el a „disparut”, ani de zile, unde credeti?, in fosta URSS, ca reprezentant comercial al Uzinei „1 Mai”, devenita intre timp Upetrom, se spune ca pentru a i se pierde urma si a nu mai da ochii cu fostii subalterni. Il regasim ca subprefect al Guvernului Vacaroiu, dupa care s-a perindat pe la ApR si a ajuns, in final, „pe cai mari”, langa fiica sa, in Partidul Democrat. Din cauza ca trecutul lui comunist a trezit suspiciuni vizavi de o eventuala colaborare cu securitatea, au fost solicitate vizavi de Corneliu Anastase date de la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. S-a vehiculat la un moment dat ca raspunsul ar fi venit – si ca acesta ar fi fost „politie politica” – perioada in care Anastase si-a dat demisia din functia de vicepresedinte al PD Prahova si s-a speculat ca s-ar fi oferit, din toate partile, „recompense” pentru documentul respectiv, insa chestiunea a ramas, deocamdata, in ceata.”

Sursa: http://www.4women.ro/File_din_istoria_politica_a_familiei_Anastase____Uite_cine_vrea_sa_ne_conduca-n398540.html

Anunțuri

Stalinism Reloaded (2010)

E un film pe care îl trăim cu toţii astăzi. Ştim cine il regizează, ai noştri l-au mai trăit, dar pare că nu ne-am săturat de el şi îl tot rulăm. Iată un fragment din relatarea lui Vladimir Nenadovici (n. 1923, Timişoara) preluat de pe http://www.memoria.ro:

Pe mine m-a lovit deci comunismul o dată la facultate, pe bază de luptă de clasă şi m-a exmatriculat, după patru ani de facultate de medicină, pe urmă m-a lovit muncind, a doua oară la Fabrica Bănăţeanca şi a treia oară la Fabrica de ciorapi, tot pentru nişte aberaţii, pentru o politică stalinistă care cerea ca din când în când să fie eliminaţi câţiva oameni. Şi-atuncea se mergea în jos, la judeţe, la regiuni, la oraşe, până jos. Însăşi indicaţia partidului a fost de genul acesta, de „curăţare a rândurilor partidului”.

Pare cunoscut, nu?

E oficial: gata cu drepturile!

Primul ministru licenţiat în Drept (e adevărat că în cel comunist) şi profesor de Drept la UBB, a anunţat oficial:

„Toti doneaza obligatoriu, sub rezerva pierderii functiei, banii suplimentari in Fondul de solidaritate, altfel sunt demisi imediat”

Acest anunţ înseamnă de fapt oficializarea stării de fapt: anularea tuturor drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie şi de Convenţiile semnate de statul român.

Felicitări, tovarăşe prim-ministru, aţi reuşit să faceţi în mod explicit ceea ce regimul Ceauşescu a făcut doar în mod tacit!

Exerciţiu de civism

Preiau iniţiativa Theodorei:

http://theodora0303.wordpress.com/2010/06/04/spune-i-parlamentarului-tau-cum-sa-voteze/

Să vedem dacă reuşesc cetăţenii ce n-au reuşit sindicatele.

Nu ne mai permitem democraţia. Jos cu ea!

Toţi cetăţenii unei naţiuni ştiu că Parlamentul este susţinătorul democraţiei. Ştiu asta pentru că o naţiune adevărată are grijă de educaţia membrilor săi, educaţie care presupune în primul rând exersarea spiritului civic în toate compartimentele vieţii.

De ce tocmai Parlamentul este cel care susţine democraţia? Pentru că fără el aceasta nu există. Toate statele totalitariste au avut şefi, conducători, guvernanţi, dar nu şi parlament în adevăratul sens al cuvântului.

Este adevărat că unele state democratice au conducători cu atribuţii mai largi decât ale altora, dar în lumea civilizată din care pretindem că facem parte niciun stat care a cunoscut în istoria sa recentă un regim totalitarist sau o dictatură nu şi-a permis un astfel de şef (vezi Germania, Italia). De ce, e limpede de înţeles: pentru a nu repeta o experienţă dureroasă.

Astăzi asistăm la un asalt nemaiîntâlnit împotriva parlamentului şi nimeni nu pare să îl oprească, nici măcar opoziţia. Nimeni nu încearcă să amintească faptul că astfel de campanii nu au fost inventate de preşedintele Băsescu sau PD-L, ci de Hitler, Mussolini şi alţi mentori ai actualului şef de stat român.

Peste tot se mai întânesc acele panouri din campania electorala cu ameninţări la adresa parlamentarilor, panouri care privite acum, după atâta timp, par să instige la asedierea acestei instituţii şi distrugerea ei.

Astăzi însă am întâlnit o altă etapă a acestei campanii: în licee, liderii sindicali au pus la dispoziţia profesorilor liste cu sumele (în euro) cheltuite cu fiecare parlamentar, adică nota de plată a democraţiei. Concluzia trasă de colegii sindicalişti a fost: nu ne mai permitem democraţia. Jos cu ea!

Trist (dacă nu tragic) e că această concluzie vine din partea unor aşa-zişi intelectuali care se ocupă cu formarea tinerilor. E de aşteptat o generaţie extrem de bulversată în ceea ce priveşte valorile fundamentale ale unei naţiuni. Păcat că după atâta luptă a multor generaţii, naţiunea la care visau aceştia s-a transformat într-o populaţie!

Despre Institutul de Studii Populare

În timp ce căutam (în zadar) doctrina PD-L, iată că dau peste o instituţie care mă luminează: Institutul de Studii Populare. Contrar titulaturii sau în ciuda ei, acesta nu se ocupă cu studii de etnografie şi folclor, ci cu lucruri serioase:

Institutul de Studii Populare (ISP) este fundaţia Partidului Democrat Liberal avand un rol de think-tank, prin intermediul căreia vor fi dezvoltate elementele doctrinare şi de identitate politică a PDL.”

În consecinţă, avem ceva de aşteptat până acest institut va dezvolta o doctrină pentru partid. Asta ca să închidă gura pretenţioşilor ca mine.

Istoria recentă ne-a arătat însă că pentru a câştiga alegerile un partid nu are nevoie de un moft numit doctrină, iar pentru a guverna nu are nevoie de un moft numit Parlament. Pentru a se menţine la putere e nevoie totuşi de proşti. Foarte mulţi proşti.

Bagaţi-vă minţile-n cap!

Exact aşa a sunat (tunat) mesajul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării. ( nu că ar fi fost mai puţin grav dacă era transmis de ministrul Sănătăţii).

Deci domnilor lideri de sindicate şi aştia care credeţi că (încă) trăiţi într-un stat de drept, acum e cazul să va treziţi la realitate. Gata cu joaca! Că doar v-au lăsat destul să vă faceţi de cap! A venit vremea să vă băgaţi minţile în cap şi să răspundeţi la comenzile regimului.

Dar eu sunt convinsă că deja aţi făcut-o, că doar nu vi s-a urât cu binele…