Regina Maria

Scriu acum pentru aceia care, asemenea mie, se gândesc zilnic să părăsească ţara şi să-i lase pe noii ei stăpâni să şi-o împartă liniştiţi până când se vor autodevora.

Rândurile următoare au menirea de a arăta că nu a fost mereu aşa, că ţara a avut şi momentele ei bune, şi conducători demni.

Am ales câteva rânduri scrise de o femeie ai cărei bunici au fost Ţarul Rusiei Alexandru al II-lea şi Regina Victoria a Marii Britanii. Aceasta a devenit Regina Maria a  României şi şi-a iubit ţara adoptivă, împărtăşindu-i soarta şi necazurile.

„Nimic nu este în ţara aceasta românescă pe care să nu-l fi iubit eu. Mai adânc şi decât copiii născuţi pe brazda ei m-am împărtăşit eu sufleteşte cu şesurile ei întinse, cu nesfârşitele-i drumuri, cu apusurile de soare, cu pajiştile-i umede de roua zorilor, cu pădurile-i adânci şi câmpii de grâu copt luminând ca aurul. Mi-a fost drag şi de spinul uriaş care în vreun loc sterp şi pietros întindea spre ceruri frumuseţea fără folos a ţepoaselor lui braţe. În cursul rătăcirilor mele am ajuns la locuri aşa de singure încât păreau a fi la capătul lumii, şi am stat acolo de am privit gloria ultimă a soarelui până a se coborî spre odihnă, şi mi-a plăcut de singurătatea din jurul meu. Mi-a plăcut de bolta aprinsă  a cerurilor, de strania melancolie a nopţii ce cade, de mirosul rouăi ce se ridica din ierburi, de vălul prafului ce atârna asupra lumii. Mi-au fost dragi toate, cu adevărat dragi!

Acuma cea mai mare parte din ce-am avut a trebuit să rămână în mâinile celor care-i vor fi fiind stăpâni aspri şi fără milă, ale celor care vor fi găsind mijloc de a scoate sânge şi din pietre. Dar Dumnezeu vrea desigur ca aceasta să fie numai o încercare fără trăinicie ce s-a trimis asupră-ni ca să înţelegem mai bine cât am iubit acea ţară şi ce scumpă ni-a fost.

(…)

Niciun foc nu curăţă ca focul jertfei; nicio flacără nu se suie mai drept până în inima Dumnezeirii!

De aceia, o ţara mea, nu te gândi niciodată care ţi-au fost încercările nici care pot să mai fie. Prin flacără trebuie să treacă oţelul înainte de a fi o bună sabie tare. Fie-ţi nezguduită credinţa şi susţine-ţi speranţa; mai mare eşti prin suferinţele tale şi prin felul cum le-ai purtat, mai vrednică eşti de biruinţă!„